Wednesday, February 16, 2011
Îmi doresc să pictez până la 101 ani!
Îmi doresc să pictez până la 101 ani!
Elisabeta Stănciulescu s-a născut în 1950, la Câmpina. Până la momentul pensionării, în 2010, a activat în învăţământ ca profesor de arte plastice. A absolvit în 1972, Facultatea de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, la clasa profesorului Ion Sălişteanu, devenind
în timp, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România (UAPR). A predat la şcolile din localităţile Cornu şi Poiana Câmpina şi la şcoala nr. 3 din Câmpina, continuând să facă acelaşi lucru şi după pensionare. Pasiunea pentru pictură i-a menţinut traiectul de-a lungul vieţii, aceasta explodând
în ultimii 8-9 ani, printr-o serie de lucrări prezente în mai multe expoziţii. Elisabeta Stănciulescu sau Eli, cum o alintă prietenii, este genul de artist în picturile căreia, întotdeauna simţi că este „ceva”. Viziunea originală a artistei asupra naturii, a lucrurilor, a spiritului său pus într-o combinaţie de culori calde, atrag ochii şi mintea celui care îi priveşte arta enigmatică, magnetizându-l.
Reporter: Ce anume v-a determinat să vă îndreptaţi către artă?
Eli Stănciulescu: Am ales artele plastice de când eram în clasa a VIII-a. Am vrut să fac un liceu de artă. Îmi plăcea mult să desenez, să pictez. Asta simţeam că doream, artă! Dar la vremea aceea, ideea de a pleca la Bucureşti la un astfel de liceu, nu i-a încântat pe părinţii mei, considerând că nu e un lucru bun pentru o fată, să plece departe de casă. Astfel am intrat la liceul „Nicolae Grigorescu” iar după absolvire, mi-am menţinut dorinţa de a intra la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, ceea ce s-a şi întâmplat.
Reporter: Cum a evoluat pasiunea, de-a lungul timpului?
Eli Stănciulescu: În ’72 am terminat facultatea, fiind repartizată la Cornu, ca profesor de arte plastice. De-atunci, am rămas în învăţământ. Am continuat să pictez dar, la un moment dat, am avut o problemă de sănătate. Nu vreau să insist asupra acestui aspect. Cu timpul, s-a rezolvat şi, mulţumindu-i lui Dumnezeu, am luat hotărârea ca din acel moment să pictez mult mai mult.
Reporter: Când aţi început să vă remarcaţi în lumea artiştilor plastici?
Eli Stănciulescu: Pot spune că, din facultate. Noi aveam oricum, expoziţii colective. O intensitate mai mare în munca mea, o accentuare în acest sens, a început în urmă cu vreo 8-9 ani. Am lucrat mult, ieşind cu foarte multe expoziţii în fiecare an. Începutul acestei perioade prolifice pentru mine, s-a marcat chiar de prin 2002, cu o expoziţie la Muzeul „Iulia Hasdeu”, de Ziua Celor Două Iulii. De atunci, particip în fiecare an, cel puţin la două saloane de vară şi de toamnă, la Ploieşti, la filiala UAP. Încerc în acelaşi timp, să am două, trei expoziţii personale pe an şi, cel puţin două, colective.
Reporter: Ce anume pictaţi, ce vă inspiră?
Eli Stănciulescu: De obicei, în lucrările mele, elementele sunt aduse din natură. Dar sunt aduse printr-o interpretare proprie care, se îndreaptă mai mult spre abstract. Fiecare lucrare are interpretarea ei. În această expoziţie (n.r.- Casa de Cultură „Geo Bogza” Câmpina, 10.02-20.03.2001) am şi lucrări realiste. Dar, eu, în general mă îndrept spre sinteză, spre abstract, spre o interpretare a tot ceea ce mă înconjoară. Îmi place să privesc cu multă atenţie, lucrurile deosebite, din natură. Îmi plac florile, copacii, păsările, obiecte, dar, care, să aibă ceva, un mister în ele. De exemplu, pentru lucrarea „Păsările”, m-am gândit la o zi în care ele sunt foarte agitate, zboară în direcţii diferite, au un freamăt haotic, de parcă ar încerca să spună ceva. Sunt atrasă, stârnită să aştern pe pânză , pornind poate, de la un detaliu, ca să realizez un lucru foarte important, iar acel detaliu al unui element din natură, prin interpretare, devine altceva. Cu siguranţă, ceea ce doresc să redau depinde şi de dispoziţia mea, din acel moment. Am o lucrare acasă care, m-a determinat să-mi imaginez păpădii marţiene sau, altădată, am pictat un copac acvatic. Cred că văzusem ceva pe internet, nişte imagini acvatice, ceea ce mi-a indus ideea de a-mi imagina acest copac cu crengile sale, răsucindu-se în apă.
Reporter: Cum vă sunt percepute lucrările de către criticii de artă?
Eli Stănciulescu: Comentariile vin de la toată lumea, nu doar de la criticii de artă. Când duc o lucrare la Ploieşti, colegii, prietenii, o discută imediat. În general ei, m-au perceput ca fiind adepta unui stil mai abstract. Dacă le arăt o lucrare mai realistă, sar pe mine, „a, asta nu e a ta, nu te reprezintă pe tine!”. Aşa mă percep ei dar, bineînţeles că, orice lucrare aş face, e firesc să mă reprezinte pe mine, indiferent de viziunea redată pe pânză. Eu cred că arta mea este apreciată. Am avut o expoziţie la Ploieşti unde a fost domnul Sălişteanu care, mi-a fost profesor. Când mi-a văzut lucrările, mi le-a apreciat extraordinar de mult. Am fost în tabără la Blaj, organizată de pictorul Cucerzan şi la fel, am primit aprecieri favorabile.
Reporter: Pentru fiecare artist, lucrările sale reprezintă „copiii” săi. Şi totuşi, care vă sunt preferaţii sau preferatul?
Eli Stănciulescu: Aşa e. Am preferatele mele. Lucrarea „Germinaţie” a pornit de la un nucleu, imaginându-mi cum, prin etapele de dezvoltare apar forme diferite, pe care le-am „prins” pe pânză. Ţin mult la ea. Îmi plac foarte mult, clepsidrele, care înseamnă timpul nostru, cel de toate zilele, aşa că ţin mult la lucrarea „Timp ireversibil”. O altă lucrare mult dragă mie este „Părinţii Creaţiei”. În ea, am două clepsidre uriaşe, părinţii, şi una mai mică, cu ideile creatoare, care se desprind din ea.
Reporter: Aveţi preferinţe printre pictori, prin care vă simţiţi apropiată ca stil, concepţie?
Eli Stănciulescu: Îmi place foarte mult, pictura domnului Ion Sălişteanu. Este dusă foarte mult, spre abstract deşi, elementele sunt aduse din natura. La Salvador Daly, simt că mă cam înfiorează, simt un sinistru. Nu ştiu…aşa le văd eu. Mai curând m-aş simţi atrasă de picturile lui Picasso.
Reporter: Arta dvs. se reduce doar la pictura pe pânză?
Eli Stănciulescu: Mai fac ceva, cam de doi ani. Am început să pictez pe sticlă. Am câteva lucrări duse în Galeria de Artă. Sunt obiecte din sticlă, pictate în culori speciale pentru sticlă. Arta mea se întinde şi asupra copiilor cărora le predau. Am realizat cu ei la şcoală, nişte lucruri deosebite. În nici un caz nu pot spune că pentru pictură, pentru pasiunea mea, am neglijat, sau nu am acordat importanţa cuvenită, profesiei mele de bază, care, într-un final, se împleteşte cu pasiunea.
Reporter: Ce planuri aveţi pentru viitor, ce vă doriţi cel mai mult?
Eli Stănciulescu: Lucrez intens, pentru că trebuie să-mi pregătesc expoziţia personală, din noiembrie de la Ploieşti. Mi-am propus să fie o expoziţie unitară, să merg foarte mult pe abstract, pe sistemul celor trei lucrări de la expoziţia de acum, „Lumini”, plecând de la o idee a luminilor oraşului noaptea; „Vârtej”, pornind de la învolburarea apei şi „Ritm”, unde am încercat să redau un ritm al formelor. Cam asta ar fi baza ideilor pentru următoarea expoziţie.
Ce-mi doresc cel mai mult? Să pictez până la 101 ani!
Publicat de Carmen NEGREU
vernisaj (click pentru stire)
Tablourile naturii
Adresată unui public larg, expoziţia artistei Elisabeta Stănciulescu a fost vernisată la Casa Municipală de Cultură „Geo Bogza” din Câmpina. Tablouri abstracte, peisaje naturale de excepţie, toate reflectă simţirile interioare ale artistei. Cei prezenţi la vernisaj au fost încântaţi de poveştile pe care le ascund picturile. Din prima clipă, cel puţin un tablou a atras atenţia prin culoare sau formă.Expoziţia este cu vânzare şi poate fi admirată în holul mare al Casei de Cultură până la sfârşitul lunii mart
Sunday, February 13, 2011
Subscribe to:
Posts (Atom)